Ianuarie – Martie 2017

Daca pentru noi, intrarea intr-un an nou inseamna planuri, vise, decizii noi, pentru majoritatea varstnicilor toate raman la fel, aceeasi rutina, aceleasi obiceiuri. Depresia si gandurile negative sunt accentuate in aceasta perioada atat din cauza singuratatii, cat si din cauza cheltuielilor mai mari pe timpul iernii.

Ne bucuram ca le putem fi de folos si ca putem fi un sprijin pentru ele si in aceasta perioada mai dificila. Intervenim in cazul fiecareia dintre ele in functie de nevoile pe care le au, pe termen lung sau scurt.

Am inceput si anul acesta cu intalniri tematice, intalniri asteptate cu nerabdare, care sunt o mare bucurie pentru varstnicele noastre.

In luna februarie am organizat o intalnire pentru a confectiona felicitari cu scopul de a multumi colaboratorilor nostri. Varstnicele au avut un timp minunat in care s-au destins, un timp distractiv in care s-au simtit folositoare.

Cu ocazia zilei de 8 Martie, am sarbatorit cu tort, cadouri, flori si cu un program special pregatit pentru ele. Au participat acele beneficiare care s-au putut deplasa pana la microbuz, precum si alte varstinice din vecinatatea fundatiei. A fost un timp minunat in care fiecare beneficiara s-a simtit speciala.

Pachetul alimentar distribuit lunar acopera o mare parte a alimentatiei de baza.
Atunci cand a fost nevoie s-au efectuat intermedierile necesare la farmacii, medici de familie sau la medici de specialitate. S-a acoperit nevoia de medicamente si, unde a fost cazul, s-a efectuat transportul cu masina la spital ori la medicul de familie.

Multumim tuturor celor care s-au implicat in aceasta perioada, au daruit din resursele lor, din timpul lor!

Coman Damaris – Coordonator Proiect Varstnice