Ianuarie – Martie 2017

Aceasta perioada a fost plina de evenimente si activitati diverse: de la lectii motivante cu teme morale la intalniri de recreere si relationare (jocuri, iesiri, vizionare de filme educative).

In prima luna din an ne-am propus sa facem ceva distractiv chiar daca afara era inca frig, asa ca am organizat o iesire la patinoar. Cu aceasta ocazie, adolescentii ne-au impresionat cat de atenti si plini de grija au fost. S-au ajutat mult unii pe altii, iar cei care nu stiau patina au primit tot timpul indrumari si ajutor de la cei care erau experti deja.

Luna februarie a fost luna prieteniei la Centrul de Zi. Am discutat despre relatiile importante din viata adolescentilor nostri, principii in alegerea prietenilor, iar activitatile recreative au avut ca si scop dezvoltarea relatiilor de amicitie din cadrul grupurilor de adolescenti. Am organizat un atelier de creatie si am pus la dispozitia adolescentilor materiale pentru lucrul manual din care au confectionat felicitari unii pentru altii.

Luna martie a avut ca si tema generala relatia cu parintii, iar tema aceasta s-a regasit in discutiile din intalnirile de grup si in activitatile pregatite. Inainte de sarbatoarea de 8 Martie, am oferit adolescentilor cateva idei prin care fiecare sa poata pregati o mica atentie mamei sale, pentru ca lucrurile facute de ei sunt mai frumoase si mai personale. Astfel adolescentii au confectionat in cadrul intalnirilor de lucru manual cate un cadou pe care l-au oferit mamelor lor.

Toate aceste activitati le-am desfasurat impreuna cu voluntarii fundatiei, care aduc un plus muncii noastre si reprezinta adevarate modele de urmat pentru adolescentii nostri.

Mihaela Coman – Coordonator Proiect Adolescenti