Aprilie – Iunie 2017

Privind in urma la aceste trei luni care au trecut, nu putem decat sa-I fim recunoscatori lui Dumnezeu pentru viata, pentru modul in care s-au desfasurat lucrurile, pentru oamenii cu ajutorul carora am putut sa fim de folos varstnicelor cu care lucram. Odata cu vremea buna si insorita, starea de sanatate a varstnicelor parca se[…]

Ianuarie – Martie 2017

Daca pentru noi, intrarea intr-un an nou inseamna planuri, vise, decizii noi, pentru majoritatea varstnicilor toate raman la fel, aceeasi rutina, aceleasi obiceiuri. Depresia si gandurile negative sunt accentuate in aceasta perioada atat din cauza singuratatii, cat si din cauza cheltuielilor mai mari pe timpul iernii. Ne bucuram ca le putem fi de folos si[…]

Octombrie – Decembrie 2016

Trecerea timpului aduce schimbari de multe feluri, uneori schimbari de perspectiva, alteori schimbari in relatii sau in mediul in care traim. Putem deveni mai intelepti sau putem decadea, iar in mare masura sta in puterea noastra de decizie care ne va fi directia. Pentru varstnici este foarte importanta prezenta unui punct de sprijin, pe care[…]

Iulie – Septembrie 2016

Realizam si dupa aceste trei luni impactul pozitiv pe care il avem in viata varstnicilor cu care lucram. Suntem multumitori pentru oamenii pasionati si devotati din proiect, fara de care lucrurile nu ar fi fost la fel. Ne referim la personalul angajat si la aportul voluntarilor, la sponsori si donatori. Pasiunea si entuziasmul, consecventa si[…]

Aprilie – Iunie 2016

Zile insorite si zile furtunoase, zile uneori linistite, alteori complicate. De la o varsta lucrurile par total imprevizibile si dificil de planificat. Nu stii cat de mult te va durea, nu stii daca vei reusi sa iesi din casa sau daca nu cumva vei uita de cratita de pe aragaz. Este un crampei de realitate[…]

Ianuarie – Martie 2016

Am inceput acest an cu mult entuziasm, cu ganduri optimiste, sperand ca planurile pe care le demaram sa aduca bucurie si schimbare tot mai mult in bine, in viata beneficiarilor cu care lucram. Am preluat mai multi beneficiari si asa cum ne-am propus, pe langa activitatile de asistare si ingrijire la domiciliu am inceput cu[…]

Octombrie – Decembrie 2015

În viața vârstnicilor pe care îi asistăm, sfârșitul de an a adus nostalgia trecerii rapide a timpului, a înaintării în vârstă, dar și încrederea că anul care urmează va fi unul plin de bucurii, de dorințe împlinite. Ultimul trimestru al anului a debutat cu sărbătoarea Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice, eveniment în care, acele persoane[…]

Iulie – Septembrie 2015

Fiecare persoana detine ganduri si aspiratii proprii, cladite si sedimentate odata cu trecerea anilor. Ne dorim cat suntem tineri o viata profesionala de succes, o familie fericita, o sanatate cat mai buna, o locuinta incapatoare …. Alergam si suntem atat de ocupati pentru a ne atinge scopurile si suntem fericiti cu fiecare pas facut. Insa[…]

Aprilie – Iunie 2015

Aceste trei luni au trecut repede, timpul s-a scurs si a lasat in urma evenimente, amintiri, bucurii si tristeti, pe care fiecare persoana le percepe in mod unic si special. Persoanele varstnice, prin specificul varstei lor, resimt fiecare gest, vorba, actiune la un nivel mult mai profund. Vulnerabili, dependenti de ajutorul si sprijinul celorlalti, se[…]